tanar liber profesionist, caut chitara

Posted on June 15, 2010

0


Am inceput de cateva saptamani niste ore de chitara. Incerc sa-mi completez educatia cu componenta cu care n-am avut nici un fel de tangenta in viata mea, si-anume muzica.
Bunica mea era cantareata de opera, dar, din pacate, niciunul din nepoti (eu si sora-mea) nu a mostenit nimic din talentul respectiv. Ureche muzicala ioc, dexteritate la vreun instrument deloc, si curiozitate ia-o de unde nu-i.

Am vazut in schimb cum oamenii pe care am ajuns sa-i admir in viata mea, toti aveau cunostinte muzicale. Stiau un instrument, stiau sa citeasca niste note muzicale, aveau o cultura muzicala, iar mie imi lipsea. Am realizat astfel ca, pentru a avea o dezvoltare completa, ca indivizi, avem nevoie, pe langa educatie si sport (doua lucruri extraordinar de importante), si de muzica.

Problema e cand cineva trece de perioada de formare (sa zicem, pana la sfarsitul liceului), si iese de-acolo fara nici o cunostinta. Si ajunge, ca mine, sa ia ore de chitara mai tarziu. E foarte greu. Trebuie sa inveti un alfabet nou (notele muzicale) si sa intelegi niste concepte care n-au nimic de-a face cu tot ceea ce stii tu. Si mai si vorbesti cu oameni care au studiat muzica la viata lor, si ei vorbesc cu o lejeritate debordanta despre niste concepte pe care tu de-abia le-ai descoperit, si iti par niste mastodonti intelectuali pe care doar tu si Hercule i-ati escaladat.

Dar tot acest efort devine extraordinar in momentul in care auzi ca din degetele tale incep sa iasa sunete care, puse laolalta, aduc a ceva care, cu multa indulgenta, ar putea fi definit ca muzica.

Si numai scriind despre asta, zambesc, si uit ca tocmai am fost la Fisc sa platesc impozite pentru jumatate de an. Si uit si de RAI Asigurari, si de faptul ca incepe showul, si ei tot nu vor sa plateasca. In Do Major inainte!

Posted in: filozofii, romana