democratie, responsabilitate, participare

Posted on March 19, 2012

0


Am inceput ziua de duminica printr-o discutie foarte interesanta despre Romania, despre cum poate sa creasca tara, si care ar fi cele mai importante schimbari necesare. Iar primul cuvant care mi-a venit in cap a fost: atitudine! Anume, trebuie sa incepem sa ne asumam responsabilitatea viitorului nostru. Trebuie sa invatam sa luam atitudine, si nu doar prin vot (desi acela e intr-adevar primul pas).

De ce spun asta: acum o luna, cand se discuta proiectul pietonalizarii strazii Kogalniceanu din Cluj, am citit un comunicat de presa despre sedinta publica la Primarie in care urma sa fie prezentat si dezbatut proiectul. Si m-am dus. La ora 12, m-am dus sa vad ce se intampla. Am ascultat descrierea proiectului, am vorbit cu oamenii implicati si am pus si intrebari care ma interesau pe mine. Dar cel mai interesant a fost cand, dupa ce am pus o intrebare legata de transportul public si pistele de biciclete, am fost intrebat imediat de un alt tanar “de la ce organizatie esti”? Si a ramas surprins cand i-am zis ca sunt “doar un cetatean”. Mi-am dat seama ca nu e un fenomen prea frecvent. Nu era acolo nici un alt “simplu cetatean”, doar Primaria, ceva oameni din presa, si niste ONG-uri. The usual suspects.

In nici un caz nu spun ca trebuie sa mergem cu totii la toate dezbaterile. Democratia reprezentativa inseamna tocmai ca alegem oameni sa ne reprezinte in aceste discutii. Dar cand se discuta lucruri care ne intereseaza, care ne vizeaza direct, avem posibilitatea de a participa. Avem posibilitatea de a interveni in procesul decizional. Avem o voce si avem si mijloacele prin care sa ne-o facem auzita. Plus ca e o experienta foarte interesanta, sa vezi democratia in actiune. Sincer recomand.

Stiu ca acum e la moda sa iesim in strada cand ne deranjeaza ceva. Si sustin acest lucru – pana la urma, puterea maselor e mai mare decat cea a indivizilor. Ce spun in schimb este ca, inainte de a ajunge acolo, avem alte mijloace, garantate, prin care putem participa. Si aceste mijloace “ne-spectaculoase” s-ar putea sa fie chiar mai eficiente.