Versailles, Keynes si România de azi (via Mixich)

Posted on August 8, 2013

1


oglinda

Azi de dimineata, prea devreme pentru gustul meu (caci asa e orarul Taromului de dimineata spre Bucuresti), am dat de un articol al lui Vlad Mixich –http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15333072-dinastia-munchhausen-romania.htm.

Pe lângă faptul că articolul e unul foarte bun, descriind cu brio o stare de fapt pe care am observat-o de mult, având și o doză de imparțialitate mai mare decât de obicei (se leagă și de Lăzăroiu🙂 ) , m-a atras încheierea:

“O simtiti? Puteti deja pipai deznadejdea, o respiram, incepe sa ni se lipeasca de piele. Deznadejdea care este, scria Amos Oz, cel mai mare inamic al democratiei”

Coincidența e că mai devreme cu 20 de minute, pe avion, chiar recitisem ceva despre exact acest concept al “inamicului democrației”. Mă uitam peste niște citate pe care mi le-am marcat prin Kindle în ultimul an (uneori, după ce termin o carte, mai fac asta), dădusem peste o analiză a lui Keynes făcută prin anii 20 ai secolului trecut, în al său “The Economic Consequences of the Peace”, o lucrare remarcabilă atât prin profunzimea analizei Europei pre si post-belică (vorbim de Primul Război Mondial), cât mai ales prin prisma previziunilor pe care le făcea Keynes despre efectele Tratatului de la Versailles asupra germanilor.  Redau pasajul aici, scurt:

“[…] life proceeds somehow, until the limit of human endurance is reached at last and counsels of despair and madness stir the sufferers from the lethargy which precedes the crisis. Then man shakes himself, and the bonds of custom are loosed. The power of ideas is sovereign, and he listens to whatever instruction of hope, illusion, or revenge is carried to him on the air”

Nu cred că suntem încă într-un asemenea punct critic precum era Germania post-Versailles.  Din fericire, din punct de vedere economic, nu am ajuns la fundul lacului. Mi-e frică, totuși, de adâncimea la care ne-am afundat din punct de vedere al valorilor societății, al valorii clasei politice, și al “elitelor” care ne reprezintă. Mi-e frică de posibila resurgență a extremelor politice, a naționalismului, xenofobiei, rasismului, a mesajelor de răzbunare/dreptate, a țepeșismului sau antonescianismului. Această resurgență poate ușor fi generată de lipsa opțiunilor viabile oferite de o clasă politică “normală”. Iar cel mai frică mi-e de apariția unui lider extremist inteligent, non-bufon (până acum ăștia au fost extremiștii noștri – bufoni) care să devină un Orban al nostru..

 

Poza de titlu este luată de pe http://www.swatswot.com/2012/04/monday-motivation-rear-view-mirror-or-windscreen/

Posted in: politica, romana