Dia, te rog sa crezi in oameni! Chiar si in cei din Bucuresti.

Posted on July 8, 2014

5


Acum aproximativ o luna. Sunt in Bucuresti cu un amic si intru intr-un mic magazin ca sa-mi iau o apa. In fata mea o doamna pe la 60 de ani cu ceva produse in cos – legume, unt, chestii de casa. Cand ii face totalul, iese la 13-14 lei. Doamna spune ca are doar 11 la ea, si il roaga pe casier sa scoata ceva de cei 2-3 lei diferenta. Eu, din spate, dau sa ii spun casierului sa lase totul in cos, ca diferenta o acopar eu. Cand incep sa fac oferta mea, simultan, un alt domn de langa mine incepe sa spuna acelasi lucru. Doi oameni, simultan, intr-un magazin mic, ne-am oferit sa o ajutam pe doamna. Am iesit din magazin unde ma astepta amicul meu, si ii spun “wow. Tocmai mi-am restaurat increderea in umanitate”.

O luna mai tarziu. Duminica trecuta. Mi-am pierdut reader-ul Kindle in timpul unei frumoase plimbari prin parcurile Bucurestiului. Probabil tocmai pentru ca a fost asa de misto am uitat total de Kindle. Seara cand mi-am dat seama ca l-am uitat, am simtit tristetea inerenta. Da, are si o vaoare materiala, dar disperarea mea venea de la faptul ca eram undeva la 95% din cartea pe care o citeam, si atat de tare ma prinsese incat nu imi imaginam cum as putea sa fac sa continui sa o citesc cat de repede.

Ieri m-am dus prin parcurile respective, urmandu-mi pasii, spunandu-mi ca nu am nimic de pierdut daca incerc sa-l gasesc. Am si tarat-o prin parc pe Dia, o sarmana amica si colega, pe tocurile cu care se echipase pentru intalnirea la care mergeam prin parc, respectiv cu piticul din burta cu care s-a “echipat” pentru cresterea dimensiunii familiei sale, spunandu-i ca suntem chiar in zona si ca eu cred ca exista o sansa sa-l gasesc chiar prin iarba. I-am combatut scepticismul intreband-o daca isi va restaura increderea in oamenii din Bucuresti daca recuperez Kindle-ul. Raspunsul a fost un sec “da, sigur. dar daca nu-l gasesti, tu ce faci?”.

Mers si cautat. Nimic. Sunat la politie. Tot nimic. “Parcul Circului nu tine de Politia Sectorului 2, sunati la Politia Capitalei. Va dau numarul”. Imi da numarul, linia nu merge. Merg cu Taxi-ul la alta intalnire si ma opresc la Gradina Icoanei (unde am mancat o inghetata duminica) si intreb si acolo, dar nimic. Merg in Parcul Ioanide de langa, intreb si acolo. Nimic. Aproape ca m-am dat batut. Am mers la Carturesti sa caut cartea, si aproape ca mi-am comandat un Kindle nou. Aproape. Inca e in shopping cart-ul meu de Amazon, dar totusi, nu l-am cumparat. Ceva m-a oprit. .

Azi dimineata, ma trezesc, si ce mi-e dat sa vad. Un mesaj pe Facebook de la o persoana pe care n-o cunosc, intrebandu-ma daca am pierdut un Kindle duminica in Parcul Ioanide. Daaa…l-am pierdut. Da, l-a gasit. Da, o persoana necunoscuta l-a gasit, m-a cautat prin diverse feluri si m-a gasit pe Facebook. Da, exista speranta. Da, exista oameni buni.

Da, draga mea Dia, te rog sa-ti restaurezi si tu increderea in umanitate.Oamenii sunt buni. Nu toti, dar exista oameni buni. Mai multi decat crezi tu. Oameni care atunci cand gasesc ceva uitat de un necunoscut, nici nu trec pe langa ignorand obiectul, nici nu-l iau pentru a si-l insusi. Oameni care isi dau seama ca acel obiect inseamna ceva pentru cineva, si a gasi-o pe respectiva persoana e o cauza care merita o doza de efort. Si te rog, Dia, sa speri si tu. Si sa zambesti stiind ca fiul tau va veni pe lume intr-o lume in care exista bunatate.

Posted in: Uncategorized